Pe cai ca se filmeaza! Cam asta ar putea fi indemnul care ii mina in lupta pe cei de la Mumford and Sons. Atmosfera e rustica, “British Rust”-(iq), camasile sunt lungi, manecile largi, barbile nerase… Impresia e ca oamenii astia sunt deosebit de ocupati iar daca e sa cinte o fac intr-o viteza ametitoare. Asta si pentru ca au un banjo in trupa care nu s-a mai turat asa de la Bela Flack incoace…

Mumford and Sons sunt genul de trupa pe care l-ar difuza cu regularitate un post gen Etno in state, sau in regat. Bineinteles, daca asa ceva ar exista acolo. Asta pentru ca e un filon country foarte consistent, plus folk si toate celelalte care se cinta acustic. Sunetul este foarte curat si clar pina la ultimul zgomot, neintimplator. Asta e bine! Trupa se da intr-o veselie acum la radioururile britanice si americane. E si normal pentru ca fiind o trupa de o larga exprimare populara e usor de inteles si fredonat, in termini etno “e la mintea cocosului”.

Mare lor problema este ca au o titulatura foarte greu de retinut. De fiecare data cind a vrut sa recomand cuiva Mumford and Sons a trebuit sa ma uit in palma unde imi trecusem in prealabil numele lor. Poate tocmai de aceea am si postat astazi articolul asta, ca sa-mi fie mai usor pe viitor sa le zic prietenilor “Arunca si tu un ochi pe rockritic…”

In linii mari pare o trupa de fermieri care nu mai au chef sa stea la coada vacii. In regat chestiunea cu vacile oricum e sensibila de o vreme incoace… Au un singur album si milioane (!!!) de vizualizari pe tube. Discul se numeste “Sigh No More” . Dupe ce il asculti te simti bine. Mesajul principal e unul pozitiv, energic, mobilizator. Eu zic ca e una dintre trupele despre care vom auzi o gramada in anii care vor veni. E inca una dintre recomandarile mele pentru anul 2010.

sau daca doriti live :