Uneori le fac o vizita celor de la A&A Records. Sunt singurii oameni din bransa asta care nu incearca sa imi bage pe gat niste discuri proaste.
Gasca de acolo chiar a ascultat multa muzica, si nu se grabeste sa catalogheze in termeni inaltatori cine site ce artist trecator cu mare priza la publicul larg. Stiu asadar ca, atunci cand imi ofera un album spre auditie, si-mi spun – la modul foarte serios – ca e grozav – nu voi avea o supriza neplacuta.
La ultima mea trecere prin casa de pe linistita si mica strada numita Ocolului – pe care mai niciodata n-o gasesc din prima incercare – m-am ales cu un disc ce arata indeajuns de bizar ca sa ma scoata din amorteala insuportabilei calduri de august a Bucurestiului. Patru personaje cu masti stranii pe fete, una din ele acoperita de o chitara, puse intr-o lumina de spectacol de teatru spuneau suficient incat sa fie acesta primul disc caruia ii rup usor nervos invelisul de plastic transparent, odata ajuns acasa.
In cateva minute sunt praf. La jumatatea primului cantec de pe Sea of Cowards, cu The Dead Weather – Blue Blood Blues – imi vine sa-mi sun prietenii ca sa le explic, surescitat, peste ce muzica grozava am dat.
Shake your hips like battleships
Pe cat de tzicnite sunt versurile (urmarea celui de mai sus este Yeah, all the white girls trip when I sing at Sunday service) pe atat de nebuna e muzica. M-a prins si nu e chip de scapare pana la finalul celor mai putin de patruzeci de minute. Nu se opreste, nu te lasa sa te odihnesti, dar nici nu poti fugi de ea. E suprinzatoare, desi The Dead Weather se folosesc de o fundatie demult asternuta: blues, rock clasic si funk; laboratorul lui Jack White transforma dement elemente ce pareau demult impietrite.
Nu exista refrene propriu-zise; se tzipa, se maraie, se ofteaza, se canta cu furie, cu nervozitate, iar duelul dintre Jack White si Alison Mosshart (atunci cand canta impreuna) e incert – nu sunt sigur daca cei doi se ucid sau se iubesc ca descreieratii.
Dar lipsa refrenelor nu inseamna ca piesele sunt lipsite de “carlige”. Nici vorba – discul e plin de astfel de capcane: franturi de versuri, cu linii melodice sucite, imi raman agatate in minte zile intregi. Restul e greu de memorat, caci batalia intre instrumente e devastatoare si neobosita: chitarile zbiara, clapele psihedelice apar, se retrag apoi fulgerator in bezna, iar tobele par batute de un maniac eliberat din lanturi.
Cireasa de pe tort vine de-abia pe final. Sea of Cowards se inchide cu cel mai straniu cantec de pe disc – Old Mary se construieste sacadat in doua minute, in cel mai naucitor si obsedant experiment de pe intreg discul.
The Dead Weather e un super-grup:
Alison Mosshart – lead vocals, rhythm guitar, percussion, keyboard
Jack White – drums, lead vocals, guitar
Dean Fertita – lead guitar, organ, piano, synthesizer, backing vocals
Jack Lawrence – bass, drums, backing vocals
