music

Focus Hocus Pocus

In muzica e probabil singurul loc unde lucrurile minore au o importanta majora. Minorul e pentru melancolie, apasare si poate chiar depresie, iar majorul defileaza spre frenezie si optimism. Foarte putini dintre cei care apar in ultima vreme au macar o vaga idee despre ce spun eu aici. Asta petru ca totul trece prin computer si se muta cu mouseul acolo unde convine. Muzica e un fel de croitorie mai degraba, tai de aici si lipesti dincolo, iei de la altul si-ti fac propriul costum.

Era insa o vreme in care nu existau astfel de lucruri. Nimeni nu-si putea macar inchipui ca e necesar si altceva in afara de bucuria de cinta. Existau atunci sali de repetitii. Acum lumea intra direct in studio. Existau incaperile alea mici si neaerisite in care puteai sa dai tare boxele. Praful era imediat deranjat si se ridica inevitabil catre nari. Lumina era slaba, poate un bec sau doua. Pe coridor afara un neon chior…

Mi-am amintit intr-una din serile trecute de Jan Akkerman. Unul dintre discurile sale de chitara il consider obligatoriu petru orice aspirant. Se numeste “Passion” si multe nu veti afla despre el pentru ca nu e un disc de citit ci de ascultat. E vorba de puritate in stare maxima, paroxistica.

Am cautat pe net sa vad imagini, filmari si…cind colo dau de o inregistrare antica din perioada Focus. Am ramas perplex, cita vitalitate si cita bucurie puteau sa aiba acesti muziceni in epoca de aur a rockului. Hocus Pocus e probabil una dintre cele mai reprezentative teme ale rockului planetar. Pe album piesa suna impecabil, insa filmarea de care am dat imi arata oameni vii.

Astia chiar respira si rid, si se privesc unul pe altul atunci cind o fac… e bucurie, frenetica, asa cum se cinta in anii 70.

Am ajuns sa cred tot mai tare ca muzicienii de azi sunt mai degraba niste stafii, niste mumii, iar muzica ar trebui sa fie o scamatorie de gen hocus-pocus.

© 2010 Rockritic.    Muzica 2010