music

Amintirile unui pirat inocent (I)

Am fost pirat inca din generala si habar n-aveam de asta. Undeva pe la mijlocul principalului bulevard din oras, intr-o incapere la fel de mica cat o bucatarie de bloc confort II, plateam 1 leu pe minutul de muzica inregistrata; pauzele dintre melodii costau si ele.

Ca sa ajung la peretii impanziti cu liste tiparite la masina de scris trebuia sa ma aplec putin la intrare, daca nu doream sa dau cu capul in pragul de sus al usii. Studiam apoi linistit siruri de nume de artisti, albume si piese; dupa ce ma hotaram, scoteam din buzunar o caseta audio sigilata (cred ca azi ii corespunde un CD Blank), ii desfaceam cu grija ambalajul si o dadeam vanzatorului. In cateva zile o luam inapoi inregistrata; avea si tracklist, scris de mana, cu pixul, si-mi placea la nebunie cum stia tipu’ de la studio sa puna pe foaie, intr-o ordine impecabila, cantecele de pe albumul Genesis din 1983. Ah, caseta aceea era un lux – BASF-ul rosu de 90 de minute avea – pe fata B, albumul Pet Shop Boys – Actually!

In general caseta de 60 de minute dadea batai de cap – ce sa pui completare la un album de… 45 de minute? Cred ca sunteti de acord cu mine ca Sandra merge de minute in coada albumului Silent Circle – No.1!

Ah, ce bafta avusesem – intra la fix si piesa Loreen… Imi placea la studioul de pe Eroilor – erau profi: daca cumva pe prima parte a casetei nu intra integral ultima melodie, pe fata B o gaseai de la inceput, cap-coada!

Sau, daca se intampla sa ramana loc pe banda ne-inregistrat, spatiul era umplut cu un cantec – doua, potrivite cu restul “materialului.”

Cam asta se intampla acum vreo 25 de ani in ceea ce astazi se cheama “studio de inregistrari.” Muzica se vindea “la negru”, nici nu se gasea altfel, decat la amicii de “afara.” Iar lucrurile nu se opreau aici: Bogdan avea, de la rudele din Israel, trei (trei!!!) casetofoane: toate trei erau stereo, JVC, toate aveau si buton de REC, stiau sa citeasca corespunzator casete “chrom”; una din sculele astea avea inclusiv doua siruri de led-uri colorate, ce indicau nivelul inregistrarii. El isi tragea de la mine, eu imi trageam de la Horatiu, Dani isi copiase de la mine The Wall-ul lui Pink Floyd si asa mai departe…

Socul a venit prin studentul carliontat cu ochi albastri si degete galbene de la tigarile Carpati fara. Sorin mi-a adus ceea ce, cred, a fost intaiul meu album original: Black Sabbath – Paranoid.

© 2010 Rockritic.    Muzica 2010