music

Chris Cornell - Long Gone

M-am lasat pe tinjeala… Asta pentru ca oricum lupt singur pe frontul asta. Dar mi-am lasat urechile larg deschise catre lucrurile noi care au aparut in ultima vreme. Si unul dintre cele mai controversate discuri se numeste de-a dreptul “Scream”.

De Chris Cornell rideau in fiecare seara, acum mai bine de 15 ani, Beavis si Butthead, spunind mereu “…uite-l pe tipul ala care seamana cu Jesus…”. Si dincolo de orice ironie omul asta e una dintre cele mai bune voci ale rockului de la revolutie incoace. Lucru care nu a trecut neobservat din moment ce in “The School of Rock” profesorul le preda elevilor le tabla lectia despre Soundgarden si Audioslave.

Si pentru ca lucrurile bune devin plictisitoare, Chriss Cornell a lasat deoparte ideea de trupa si s-a apucat sa-si dea cu crema hidratanta pe fata pentru a arata bine si in formula solo. Primul sau disc, aparut acum 10 ani, a fost intradevar o revelatie. “Euphoria Morning” era genul de album care iti mai oferea o particica crocanta la fiecare auditie, fiind inregistrat imediat dupa ce Cornell terminase munca de mixaj si masterizare pentru albumul postum al lui Jeff Buckley. Omul fusese atit de patruns de spiritul celui disparut incit , asemeni lui Buckley, si-a permis sa inregistreze o varianta a unui cintec si in limba franceza.

Citeam zilele trecute un interviu intr-o revista americana. “Lumea nu e pregatita inca sa inteleaga noul meu disc si drumul pe care am luat-o” spunea Cornell. Si asta pentru ca tot ce am fi putut crede pornind din istorie si ajungind pina la coperta discului nu mai functiona o data cu derularea cintecelor de pe “Scream”. Soundul e afectat profund. E ca si cum o boala necrutatoare, ebola sa zicem, intra intr-un organism sanatos si in citeva clipe il transforma complet. Cornell s-a gindit sa fie produs de unul dintre “greii” rappului negru si ai hip hopului american…Timberland. De baiatul asta auzisem pentru ca la fostul meu job aproape toata lumea se jelea de dimineata pina seara ascultind un slow lacrimogen.

Adio chitari deci, adio efecte, intra in scena loopurile si ritmurile sintetice. In clipa de fata muzica ar putea fi asemanata cel mai bine cu alimentatia. Intra in organism purtind cu ea o gramada de E-uri. Caci toate artificiile de azi nu sunt altceva decit conservanti , inalbitori de creier cu tendinte mutante. Muzica e plina de operatii estetice. Intrebarea e daca ascultatorul se schilodeste astfel in vreun fel …

Aproape toata lumea care il iubeste pe Cornell nu e de acord cu ce s-a intimplat. Mai marii sau micii ginditori pun la indoiala tot si depling in cor un produs care parea sa nu aiba termen de expirare. Am ascultat albumul cu mare atentie… il rulez in masina cu mare placere. Pe mine personal nu ma deranjeaza foarte tare. Ba chiar il gasesc interesant si plin de rasturnari de situatie neasteptate. Nu e rock neaparat, e ceva foarte amestecat si ritmat, insa nu de aruncat imediat la gunoi. Pe de alta parte nici nu cred ca m-a luat pe nepregatite. Pur si simplu e ca si cum Chris Cornell, batrinul rocker, ar flirta cu o pustoaica fara inhibitii si fara trecut.

Spre exemplificare am gasit o varianta remixata a piesei “Long Gone” unde distorsurile se aud destul de bine. Asta e cel mai mare paradox in momentul acum cred eu, sa ajunga un remix sa transforme cintecul din ce o fi fost el intr-o piesa rock. Lumea s-a intors pe dos.

© 2009 Rockritic.    Muzica 2010