În Sala Radio sâmbătă se adună lume. Tineri cu haine de piele, iubitori de jazz, cunoscători ai unui nume, curioşi. Ce o-nsemna „povestiri şi chitarisiri”, de unde o fi adunat 5 chitare? Chiar o fi nevoie de ele? „ia să vedem ce o mai face….”

Sorin Romanescu se pregăteşte pentru „primul său concert solo”, dorit o istorie a chitarei şi nu numai, a sunetului ataşat unui anume tip de instrument. Într-adevăr a avut nevoie de 5 chitare diferite, într-adevăr a spus o poveste, într-adevăr ne-a ţinut lângă el aproape 2 ore.

A fost un concert-concept – cum rar mai vezi pe la noi; s-au alăturat muzicii experimentele cu mişcarea şi prezenţa scenice, umorul, cunoaşterea tehnologiei de ultimă oră. Sorin Romanescu ne-a purtat prin istorie – pornind de la influenţe spaniole recunoscute de către ureche precum „clasice”, a ajuns la jazzul standard, a depăşit momentul şi a trecut la „lumea noastră” – cea a chitarei înţelese ca posibil instrument total, atunci când ştii cum să foloseşti pedala de sampling şi consola de efecte. Improvizaţie, pregătire prealabilă, tehnici diferite, toate aduse sub semnul jocului, a plăcerii artistului de a redescoperi lumi pierdute, de a le aduce în prezent şi de a se bucura de ele, ca un copil atunci când, simplu, umflă un balon cu aer.

…

Mai târziu în noapte, pe strada care-şi poartă gropile încă din nume, „strada Glodeni”, se adună altă lume. Maşini 4×4, limuzine, taxiuri pline de claxoane, îmbulzeală, tocuri în praf, haine strălucitoare ultimul răcnet, machiaj strident, ochelari de soare. Se merge înspre „Fratelli studios”, în parte pentru că este anunţat unul dintre cei care au făcut istorie în muzica tehno-house, Laurent Garnier, în parte pentru că e sâmbătă şi trebuie punctată social vorbind şi această seară.
Dincolo de toate fiţele care întovărăşesc vrând-nevrând un astfel de eveniment –un om care a făcut istorie prin cluburile franceze, considerând absolut necesară pentru viaţa de noapte prezenţa muzicii techno-house acolo, dedicându-se total acestei idei prin compoziţii, producţie, performance-uri, Laurent Garnier – a adus, încă o dată, puţin din această vibraţie în Bucureşti. A fost un show energic, în care ritmurile electro s-au îmbinat cu groove-ul jazzului; el n-a venit singur, iar cei care l-au însoţit au dat suflu de concert în adevăratul sens al cuvântului – saxofonistul Philippe Nadaud, trompetistul Philippe Anicaux, keyboardistul Benjamin Rippert. Laurent Garnier şi trupa sa au trecut cu uşurinţă de la techno la blues la drum’n’bass şi chiar a fost dedicat un moment lui Alain Bashung, unul dintre cântâreţii francezi de referinţă, care a murit în această zi de 14 martie 2009.

…

La ieşire…în drumul spre casă, m-am reîntors la imaginea lui Sorin Romanescu, singur pe scenă, cu curaj, în faţa celor care au vrut cu adevărat să asculte poveştile sale chitarisite.