Poate nu e chiar locul….dar poate da:
O ciudată corespondenţă între lumea redescoperită a flautului si o voce de registrul flaut; de ambele părţi - legături cu lumea rusă. într-o parte spiritualitate autentică, de cealaltă misticism de poleială.
Ieri am avut însă, parte, în acest Bucureşti sub dărâmături, de o seară cerebral antagonică. Concert Tiberiu Olah la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, concert Vitas pe scena Sălii Palatului. Într-o parte intrarea liberă şi sala goală, de cealaltă biletul între 200 şi 450 RON – sala arhiplină.
Tiberiu Olah – anul trecut s-au împlinit 8 decenii de la naşterea sa. Vă amintiţi filmul Mihai Viteazul? Tiberiu Olah semna muzica pentru acea producţie. Este superficial, dar acesta este probabil cel mai uşor mijloc pentru a îl rememora pe compozitorul, muzicologul, profesorul Tiberiu Olah - creator cu multiple valenţe, o personalitate artistică de prestigiu a şcolii naţionale post-enesciene. Un simbol cultural. În Sala cu orgă verde a UNMB concertul în care s-au făcut auzite 6 dintre partiturile sale s-a bucurat de un interes vag, aproape inexistent….nu studenţi, nu compozitori, nimeni. Nici cei care ştiau nu şi-au dat osteneala să apară.
Cel puţin 2 momente au deschis calea către o altă percepţie a spaţiului: sonata pentru flaut, în interpretarea lui Ionuţ Bogdan Ştefănescu şi Invocaţii 2 – dirijor Alexandru Solonaru. O primă audiţie absolută pentru percuţie şi bandă – Incontri spaziali. Sonata pentru clarinet şi sonatina pentru vioară şi pian. Toate - aproape de uitare.
Aplaudăm rapid şi ne repezim către Sala Palatului. Pe drum, încă sub puternica impresie a lumii Olah, ne întrebăm dacă o avea sens să vedem şi concertul Vitas. Alegem, aproape distrugător: da.
Încă înainte să deschidem uşile ne întâmpină sunetul de bas şi percuţie maxim distorsionat în difuzoare. E criză? Sala e arhiplină. Pe scenă, un bărbat îmbrăcat în negru sclipitor, cu o chitară în mâini, mimează o întreagă generaţie rock. Pe fundal – şi mai mult sclipici, iar – pentru ochii avizi de nume – iată cheia: VITAS. O jumătate de oră de show a însemnat un acompaniament instrumental ca la nuntă…..desuet de ne-original, nici măcar în sunetele alese pentru clapă. Bonus – voce de Cartea Recordurilor şi 10 minute de maestro Gheorghe Zamfir. Cântecele? O combinaţie de melodie-şlagăr cu influenţe techno, pe lângă care Vonda Shepard locuia undeva prin al nouălea cer.
Vitas are într-adevăr o voce minunată. Ar fi trebuit să cânte operă. Aşa – este o marionetă în mâinile managerului său, pentru acest business fantastic reprezentat de muzică. Prezenţa lui scenică aminteşte la modul grotesc de cea a lui Freddie Mercury. Tehnica vocală este departe de perfecţiune, calităţile naturale sunt evidenţiate doar strident, fără măiestria şi simţul detaliului. Sala, însă, aplaudă negreşit.
Vitas este prezentat ca şi „darul lui Dumnezeu”, ca vocea minune, ca un artist total….personalitatea sa este dorit mistică. Mistikitsch…. cred că Vitas este într-adevăr mană cerească pentru managerul său.
Unul dintre motivele succesului său ar putea fi căutat în continua aspiraţie neîndrăznită şi nespusă a publicului larg către aristocraticul şi strălucirea reprezentate încă de lumea operei. În momentul când aceasta este transformată în pop, când este despovărată de greutate şi întinsă lasciv pe tava uşorului cu tentă supranaturală – discurile se vând ca pâinea caldă.
Am plecat destul de repede. Pe drum….îmi sunau încă, încet, în amintire natural şi vechi şi autentic fluierele şi cavalul Invocaţiilor lui Olah. Le-aş vrea mai des în Bucureşti, în sufletul meu, în ne-uitare.
In sfarsit cineva care a scris ca a fost KITCH la Vitas! Eu mi-am luat foarte multe injuraturi pentru un articol asemanator! http://www.studentie.ro/index.php?page=news&id_categ=&id_art=489795116
certa valoare a muzicii romanesti a fost cunoscut mai ales pt muzica din filme.