albums

The Black-Man’s Burdon

 

Exista oare ceva care sa intreaca orice inchipuire ? Ceva de nepovestit ? Iui da !…  Undeva pe un raft ascuns, la mine in casa, se prafuieste un disc minunat. Se prafuieste pentru ca nu am de gind sa-l frec toata ziua buna-ziua, ci il tin acolo pentru momente de turbare. Caci de cum ii dau drumul simt ca ma ia mama dracului si ma duce cu ea ba la piata, ba la coafor, ba la maica-sa. Despre ce vorba ? Evident ca va spun. Asezati-va linistit !

Eric Burdon nu a fost un tip misto in anii 60. Era mic si destul de gras, si cu o fata care nu-ti inspira mare incredere. Ca daca avea si el o moaca mai de doamne ajuta azi era un icon. Asa lumea stie ca a cintat piesa aia cu casa din New Orleans si cam atit. Ghinion, pentru ca daca sapi si cauti, dai, dupa parerea mea, de un disc absolut fabulos. “The Black-Man’s Burdon” e clar un album despre tirania albului impotriva negrilor. Caci formula de trupa din 71 il alatura pe Burdon unei cete de negrisori anonimi si geniali.

Asta e un disc despre cum e sa fii excentric si dus cu pluta. Se deschide cu un fel de cover dupa “Paint in Black” al Stonesilor, insa intr-o maniera care te face sa sari de pe scaun instantaneu. Ideea e ca daca vrei sa ia foc ceva, pui oblogatoriu 3-4 negrisori sa tina ritmul, de preferinta fiecare pe un alt instrument. Piesa de deschidere are 13 minute si e o dinamita muzicala, e ceea ce ar putea sa se numeasca psihedelic funk. Un jam session in care fiecare aparent face ce-l taie capul iar vocea si interventiile lui Burdon sunt colosale. Tipul are atita forta si tempereaza atit de bine momentele de improvizatie,  incit uneori imi pare Baloo din Cartile Junglei.

Eu zic ca merita cautat acest disc si daca ati avut vreodata impresia ca stiati tot ce e important despre muzica anilor 60-70 s-ar putea sa va fi inselat. Discul asta o sa va dea peste cap. Eu l-am sters astazi de praf si l-am ascultat deja de 3 ori si eram convins ca nu o sa gasesc nici o filmare pe iutub si culmea… cineva a postat un fragment e adevarat, tocmai din piesa de deschidere. Nu sunt decit 3 minute dar e un inceput. Si au negrii aia niste freze… Cind ascult discul asta ceva parca ma impinge permanent sa fac tot felul de chestii antisocale de genul, sa beau, sa fumez, sa ma scalambai, sa zimbesc si chiar sa gindesc.

© 2008 Rockritic.    Muzica 2010