albums

King’s X - Alone

Am primit o notificare de dimineata,  cica ar cam fi vremea sa mai postez ceva pe blogul asta daca vreau sa ma numesc persoana serioasa. OK imi spun. Pai hai sa vedem cam despre ce as putea scrie acum. A aparut cu vreo luna in urma un disc nou cu King’s X. Una dintre trupele pe care atunci cind le-am descoperit am inceput sa tremur. Era dupa revolutie si la noi in tara nu erau canale tv de muzica. Doar citeva ore, absolut imposibil de anticipat cind se dadeau clipuri sub egida Super Channel. Ei bine…

La un moment dat apare o trupa cu o piesa “It’s Love”, imi iau urgent carnetelul si-mi notez, King’s X. Au urmat citeva saptamini in care m-am tot gindit cum as fi putut face sa pun mina pe disc. Nu exista internet, televiziune, nu existau radiouri, nu exista decit revolutie atunci. Pare imposibil de crezut dar asa era…se digerau aceleasi intimplari despre lupta eroica.

Aflu dupa o vreme ca as putea sa gasesc albumul undeva prin centru, unde niste domni, foarte respectabili astazi si artisti, inregistrau casete intr-un butic. Am ascultat caseta aia de mi-a crapat carcasa. Albumul “Faith, Hope, Love” este unul dintre primele 5 ale rockului de dupa epoca Renasterii din anii 60-70. Melodii fantastice, trei tipi brici pe instrumentele lor si in plus fiecare cu o voce incredibila. Uneori cinta toti 3,  unul peste celalalt.

Pe basistul Dug Pinnick l-au vrut si Deep Purple pe la inceputul anilor 90 cind Gillan fusese pe picior de plecare iar Ty Tabor a cintat cu Dream Theatre pe una din piesele albumului “Falling into Infinity”. Mai e de cautat si trioul The Jelly Jam, unul dintre proiectele chitaristului Tabor din perioadele de pauza King’s X.

Ideea e ca trupa asta are ceva aparte. Cinta ca niste dementi pe instrumente, basul e distorsionat mai tot timpul, folosesc acordaje speciale dar inainte de toate armonii vocale si voci colosale. Am ascultat mai apoi, tot de pe o caseta obosita, “Dogman”, alt disc exemplar, si mai aproape de zilele noastre “Ogre Tones” si ultimul “XV”. Oamenii au mai imbatrinit putini, au devenit ceva mai patetici si poate mistici dar asta e inevitabil. In sound insa sunt tari in continuare. E genul de muzica pe care daca il asculti in masina, si nu ai un model nou, ai toate sansele sa gauresti garnitura de chiuloasa.

Am vrut sa dau un link catre una dintre piesele noi insa inca nu exista nici un clip disponibil asa ca va propun “Alone” care deschide penultimul lor album de studio. Si ma mai obsedeaza ceva… freza basistului care e absolut la locul ei.

© 2008 Rockritic.    Muzica 2010