Ce bine e sa locuiesti in locuri care nu au nevoie de lift. Am amintiri amestecate vis-a-vis de lucrul asta. Cum ar fi sa spun eu acum ca imi amintesc cum in copilarie ramineam fara curent ore intregi intre etajele unui bloc fiind la cheremul unor idioti care faceau exces de zel in a economisi energia… nu m-ar mai crede nimeni.

Si cu toate astea liftul are ceva misterios. Uneori crapaturile lui arunca umbre fade peste limbile de beton, alteori scirtziitul te-ar putea face sa iti inchipui o vioara. Si mai sunt si fringhiile. Foarte multe fringhii. Lifturile sunt de aceea pentru mine niste corabii claustrate, parasite de echipaj inainte de naufragiu.

Azi, ziua a inceput cu o ploaie lunga si deloc siciitoare. Atit de lunga incit masina mi s-a umplut de apa ca o galeata. M-am gindit sa scriu despre potop. Dar e banal . Si mi-am amitit de o trupa minunata de pe la mijlocul anilor 90, o chestiune alternativa, cu un bas cu corzi lipsa, o toba si un saxofon. Atit. Cine mai stie astazi de Morphine ? Trupa rock fara chitari a anilor 90 e o raritate pusa deoparte doar pentru cei curiosi.

Am acasa discul lor cel mai bun. “Cure for Pain”. Extraordinar. Plin de angoase, subterfugii si refugii. Cindva piese de pe el vedeam la MTV-ul care nu fusese inca nationalizat. Trupa are de toate, chiar si destinul tragic al vocalistului care moare pe scena, la Roma, in plin concert, in urma unui atac de cord. Mark Sandman.

Asa ca am ales astazi spre auditie piesa “Buena”, lipicioasa si adeziva inca de la prima auditie. Are un clip cu lifturi, iar in text apare dracu. In rest poate totul e mai bine acum ca si anul trecut la aceeasi ora. Sau poate nu. Sau poate ce importanta mai are ?