music

Gregory Hoskins - Never a Stranger Kiss

Atit de rar mi s-a intimplat sa scriu despre oamenii pe care nu-i cunosc. Sau sa vorbesc despre ei. Mai ales aici unde mi-am propus sa fiu subiectiv si pe de-a-ntregul in deplinatate. Greu. Pentru ca aseara, m-am afundat din nou in neant, descoperind o carare galbena care m-a scos fata in fata cu un canadian interesant. Foarte interesant. Asadar o sa scriu despre un tip pe care il stiu de aseara.

Gregory Hoskins a inceput sa cinte de mic. Asa isi incepe biografia orice om care se respecta. De mic e important sa cinti e adevarat, dar atunci e momentul in care oricum ai face-o nu te va baga nimeni in seama. Asa ca important e ce urmeaza. Sa iei vitamine, sa dormi de amiaza sa cresti mare.

Oamenii sunt ca si casele. Pe linga unele treci si ai vrea sa stii ce e inauntru. Altele cad, din timp in timp, sub povara buldozerelor. Si fiecare oras are undeva o casa misterioasa. Bintuita de imaginatia trecatorilor. In general e genul de casa veche, cu miros puternic in hol si cu un pod plin de pisici. Duminicile revarsa aici tot . Melodii lente si lenese prin ferestrele intredeschise sau lighene pline ochi.

O astfel de casa exista si in micutul orasel Guelph din Canada. Acolo, pe virful unui deal, sta o casuta veche de 160 de ani, ridicata integral din piatra, care a fost cindva resedinta primarului. Mai apoi dispensar si multe alte lucruri importante intr-o comunitate mica. Acum, noii proprietari, ii deschid din cind in cind usile pentru evenimente muzicale. Tihnite. Gregory Hoskins a cintat acolo. Si intr-o zi si-a adus un prieten si s-a gindit sa inregistreze, intre peretii de gheata, un album. Asa brut. Fara pereti antifonati. Fara capcane de sunet sau super instalatii. Doar vibratia unei chitari si a vocii intre obiectele de mobilier, candelabrele si pendulele incetinitele.

Discul se numeste “Alone in the Major’s House…almost”. A aparut recent, acum o luna sau doua. Nu am nici o sansa sa dau de el aici in democratie. Dar eu stiu ca exista… si intr-o zi il voi avea. Si cum spuneam mi-am mai pierdut o seara ascultind la nesfirsit piesele minunate postate pe Youtub, acest servitor fidel si virtual, care-mi sta aproape, si pe care, mi-e teama, mi-l va confisca brutal cineva. Altfel nu-mi explic de unde atita neliniste.

© 2008 Rockritic.    Muzica 2010