Cu Esbjorn Svensson Trio lucrurile n-au mers ca de-obicei. Cineva m-a momit c-o filmare din concert pe care-am urmarit-o fascinat. Intai m-a cucerit imaginea, si-apoi muzica. Spectacolul filmat al celor trei suedezi a fost – pentru mine – una din cele mai bune reprezentari vizuale ale unei aventuri sonore.
E.S.T. mi-au placut apoi atat de tare incat am luat trenul spre Timisoara pentru a-I vedea live, in decembrie 2006. Iar concertul lor mi-a dat emotii cum n-am mai avut pan-atunci niciodata. De la primele sunete care-au iesit din pianul lui Esbjorn Svensson am simtit – cliseistic – un fior pe sira spinarii. Eram hipnotizat, chiar in primul rand, langa scena.
E.S.T. a fost clasificat ca fiind un trio de jazz. Dar e mult mai mult decat atat. Fire colorate ies din pianul lui Esbjorn, care, uneori, ia mana de pe clape pentru a rasuci butoane ascunse in uriasul instrument. Sunete bizare, fie dure, fie fantomatice, se-aud dinspre el.
Masivul Dan Berglund ia in brate contrabasul, iar efectele atasate il fac sa para uneori ca o chitara electrica. Magnus Öström e la percutie, tobele-I sunt asezate foarte jos, peste ele e pus un claxon de bicicleta, care, apasat usor, lipit de membrana, scoate sunete reci, pustii, sau singuratice.
Cei trei calatoresc departe. Se concentreaza, vinisoarele de pe tampla lui Esbjorn Svensson ies in evidenta, ridurile lui Berglund se adincesc iar Ostrom inchide, mai tot timpul ochii, parand ca viseaza. Uneori se privesc si-si zambesc, semn ca voiajul lor poate sa mearga mai departe, si ca totul, in acel univers pur muzical, e in regula.
Esbjorn Svensson a murit pe 14 iunie 2008. S-a scufundat in apele de langa Stockholm si a fost gasit inconstient pe fundul marii.
Dan Berglund nu mai are cui sa-I zambeasca din spatele contrabasului. In dreapta lui a ramas doar pianul, cu fire colorate iesind din el. Iar Magnus Ostrom nu mai are de ce sa deschida ochii in vreme ce atinge usor, cu un claxon de bicicleta, membrana tobelor…
Aici sunt poze din concertul E.S.T. de la Timisoara.
Discussion
No comments for “Nu se mai aude nimic dinspre pian.”
Post a comment