
Cit de trist poate fi citeodata. Atunci cind te astepti mai putin. Vii cu ziua in suflet, dis de dimineata la job, te pui pe scaun ca si in alte zile… Afara zboara polen, aiurea, asurzitor pentru mine. E singurul dusman care zilele astea ma urmareste pretutindeni. Ca sa scap ma refugiez in apa. Acolo, pentru atit de putin timp, sint in siguranta.
Am avut o prietena studenta la medicina, cindva cind eram si eu student. Acum pot spune. Cu ceva ani in urma. Credeam ca le stiu pe toate. Intr-o zi mi-a dat sa ascult o caseta. Keith Jarreth si concertul de le Koln. Eu eram rock pe vremea aia, semi tembel dar suficient de deschis. Am ascultat ca disperatul concertul ala. Mi-a deschis o poarta catre o lume incredibila.
Trecusem prin oglinda cu maluri de lac, ma scufundam tot mai tare in muzica lui. E una dintre putinele lucrari muzicale pe care astazi as putea sa o reproduc din amintire. Nota cu nota. Acolo a fost momentul in care am alunecat definitiv in abis. Dupa asta jazzul… cu atit de multe drumuri. Cu atitea directii. De parca un arhitect nebun a desenat autostrazi in toate directiile. Jazzul e singurul mod liber de a face muzica. Pentru restul ajung sabloanele.
Nici nu mai stiu cum am ajuns la Esbjorn Svensson Trio. Cred ca urmaream “Musique” si am vazut o piesa in trei, “Dodge the Dodo”. Mama ce mi-a placut. Fluvii de senzatii puternice ce nu pot fi inca trase in cuvinte. Poti trage sentimentul de bine in ciocolata si ii vei bucura pe ceilalti, insa ceea ce simti ascultind EST nu se poate scrie in cuvinte. E ceva din ce simtisem acum 15 ani cu concertul de la Koln, dar mai sunt al dracului o gramada de senzatii. Inclusiv transpiratii reci si calde. Si o admiratie fara margini.
Am luat discurile asa cum au venit. Cuminte, ascultator. Am mai impartasit citeceva. Am descoperit oameni pentru care EST e o religie… Maci, Calin, Tiberiu, Ciprian, Catalin… Ca sa fie religie trebuie sa fie si epifanie. Si acesti 5 serafimi au fost acolo atunci cind a trebuit. La Timisoara in iarna lui 2006. Am avut si eu un bilet cumparat cu o luna inainte. Undeva in primul rind, sau al doilea. Si nu am ajuns…
Svensson s-a scufundat zilele trecute in Marea Nordului. Lasase pianul pe nisip, undeva deasupra. L-a privit o vreme de jos.
Asa cum nu il mai vazuse niciodata. Un pian privit de jos arata altfel… A mai stat o vreme si s-a coborit apoi in adinc.
yep, s-a dus bunul de esbjorn. am avut norocul sa-i vad cu un an inainte, la north sea jazz. o ora de extaz, intr-un cort supraaglomerat, la o temperatura de 35 de grade. dar a meritat din plin

a propos, cine sunteti voi, racul, broasca si o stiuca? acum am descoperit site-ul asta. meserias. nu stiam ca exista asa ceva in romania. v-am pus la “bookmarks”
bafta!