music
Jeff Healey - While my Guitar Gently Weeps
Stind plin de frustrare la stop zilele trecute mi-a trecut prin cap gindul ca, probabil, daca as fi fost prins in trafic intr-o interesectie la Paris sau New York, frustrarea mea ar fi devenit automat proportinala cu marimea orasului. Si asa stind lucrurile m-am gindit automat ca in creierul muntilor emotiile ar putea fi de aceea mult mai usoare, mult mai eterice. Durerile s-ar putea evapora mult mai usor iar fericirea ar ramine doar un zimbet scurt in coltul gurii. Traim si transpiram proportional cu locul pe unde ne invirtim sau nu ? Mi-am dorit atunci la stop sa ma fi trezit, in acea dimineata, undeva la tara, fara contratimpi si probe individuale.
Si am ajuns la job. Si mi-am deschis mailul. Am primit un link si avertizarea ca ma voi intrista. Am aflat atunci ca tocmai murise Jeff Healey. Cine e Jeff Healey ? Il descoperisem intr-un film stupid cu caft cintind, in citeva scene, la o chitara, pe scena unui bar. Aparitia nu m-ar fi socat atit de tare daca acest chitarist nu ar fi fost orb, iar chitara sa nu i-ar fi stat alungita in poala. Nu mai vazusem asa ceva. Practic subiectul filmului nu m-a mai interesat. Asteptam scenele cu baru’ unde aparea acest pustan blond si chitara lui supusa intr-un mod atit de ciudat.
Jeff Healey a cintat blues. A fost unul dintre cei mai mari colectionari de discuri de jazz clasic (anii 20-40), a avut un show de radio la un post canadian si a ramas orb de la virsta de un an. L-am ascultat de fiecare data cu mare bucurie. L-am difuzat la radio atunci cind vorbeam despre blues. Omul era paradoxal. Si spun asta pentru ca in lumea bluesului, vrei nu vrei, de la Robert Johnson incoace trebuie sa faci un pact cu diavolul. Ei bine omul asta nu facuse acest pact. Avea o privire libera, eliberata de orice povara, era dincolo de orice complot si cinta la chitara bestial. Merita sa derulati clipul de mai jos.
Jeff Healey a cintat incredibil coveruri. Mi-e greu sa aleg acum una dintre preluarile sale. Imi amintesc de un Credence cu “Run through the jungle” sau de minunata compozitie a lui George Harrison “While my guitar gently weeps”. Cautati “Cover to cover” sau orice altceva. Precum Hendrix sau Vaughan si Healey a optat pentru formula de trio, probabil cea mai ofertanta atunci cind e vorba de improvizatie, de blues, de complicitate.
Acum imi dau seama ca uneori coincidentele nu sint intimplatoare. Uneori oamenii au aceleasi nume cu cometele si poate citeceva din destinul lor. Haideti sa mai stam o vreme in coada cometei lui Jeff Healey.
Discussion
3 comments for “Jeff Healey - While my Guitar Gently Weeps”
Post a comment
Muzica 2010
foarte tare scriitura si piesa, of course. legat de asocierea chiateri de la robert johnson cu pactul cu diavolul… si eu aveam aceeasi impresie, pana sa aud la catolici, la piaristi, langa cinema arta, slujbe cu chitara acustica (chestie care se intampla, ghici de cand, de prin anii 60 in bisericile catolice). superba senzatia! de atunci gandul meu blasfemic sau cum o fi e sa aud, poate prin 2060, chitara electrica la o slujba.
si legat de frustrarile la stop in masina. hai si tu cu bitza si vezi ca nu ma tre sa stai la stop ca t strecori super lejer printre elefantii aia
Partituri triste.
Blues.
Ce sa-i faci?
L-am descoperit recent pe Healey si am avut aceeasi reactie. M-a uimit si pe mine acelasi stil de a-si tine chitara, dar si felul superb in care canta. A fost un om complet, din toate punctele de vedere. Faptul ca nu a vazut nici nu are relevanta.