music

Gabriel Yacoub - Je vois venir

In plin scandal Covaci/Baniciu mi-au venit in cap o multime de idei. As fi vrut sa iau chiar atitudine dar este exact ceea ce ma deranjeaza la toti cei care populeaza in aceste zile bloguri si forumuri si agore isterice.

Povestea Phoenix s-a incheiat, si asta nu mi-o va putea contrazice nimeni, in momentul in care s-a
inregsitrat ultima nota a Cantafabulelor. Dupa aceea nu a mai fost absolut nimic. Un vid total, ca si cum Beethoven ar fi fost nu doar surd in ultima perioada a vietii ci si spalat pe creier. Caci perioada de gratie tine putin si trece ca o durere de masea, plecind spre nicaieri asa cum a si venit, uneori foarte curind.

In Franta, in paralele cu fenomenul Phoenix de la noi, a existat un supergrup, de aceeasi anvergura. S-a numit Malicorne. O trupa aproape mistica, inbibata adinc de o unda medievala pura. Malicorne au facut cam ceea ce au facut Phoenix la noi. S-au intors catre radacini. Atita doar ca acolo, in Franta, radacinile coboara mult mai adinc si s-au conservat mult mai bine. Peste Franta au trecut doar calatorii, peste noi copitele cui s-a nimerit. Malicorne si Phoenix au restitutit in fond un fond muzical istoric. Absolut esential. Plin de mister si de tot ce zace in codul nostru genetic.

Diferenta intre cele doua momente muzicale a fost insa esentiala. In cazul Malicorne, monstrul nu a avut niciodata mai multe capete. Ci unul singur. E vorba de Gabriel Yacoub. Insusi fiind calator in Franta, venit dinspre gradinile Libanului, s-a scufundat pina in straturile roditoare ale gradinilor elizee. Iar opera sa este azi un monumet estetic, monolitic, romantic si pur in muzica franceza. E suficienta o simpla cautare aiurea pe net pentru a da de acest individ. Armoniile vocale pe care le scrie sunt incredibile, abilitatile de a folosi toate instrumentele de “tortura” muzicala a evului mediu completeaza starea de gura cascata cu care ascult muzica lui de mai bine de 10 ani.

Gabriel Yacoub nu e neaparat un folkist. E si un culegator. Acum ceva vreme, alaturi de Marc Robine, a editat si inregsitrat o antologie a cintecului traditional francez. “L’air du temps”. O privire sumara evident care s-a transformat intr-o colectie de 15 CD-uri, tematice, cu muzica Frantei din secolele trecute. Noi ce am reusi sa facem daca am avea aceasta ambitie ? Ce am putea noi reconstitui si mai apoi restitui ? Aproape nimic. Si nu e decit vina istoriei.

Si cu toate acestea in anii 70, au existat, aproape paralel, la o distanta neglijabila, doua stari de spirit
asemanatoare. Phoenix, pe de-o parte, reinventind traditii in mare parte si umplind golurile svaitzerului cu care se pricopsisera, si Malicorne, in Franta, unde, daca tot e sa continuam metafora cu brinza, cultivau un mucegai gros si apetisant peste un cascaval preparat temeinic de sute de ani.

Phoenixul se devoreaza azi cu o pofta nebuna si de nestavilit, e balaurul cu prea multe capete, care isi traieste agonia. E balaurul care oricum nu mai produce nimic. Gabriel Yacoub in schimb, isi traieste cu demnitate anii. Scrie in continuare sub spectrul medieval, e detasat si atit de stapin pe propriile expiratii care nu au mirosit nicicind a pucioasa.

© 2008 Rockritic.    Muzica 2010