music

Keb’Mo’ - Just like you

M-am intors in 2008, undeva chiar pe la inceputurile anului. Si uite as stind intr-o seara cu ochii in tavan mi-am amintit ca am o chitara prin casa. Una pe care nu mai pusesem mana de anul trecut. Am desfacut husa. Am luat-o in poala. Evident ca primul impuls e sa stai si sa te gindesti, no oare acum ce am de cintat ? Si mi-a venit in minte Keb Mo. Si mi-am dat seama ca tin atit de mult la negrul asta si ca nu am scris nimic, inca, despre el pe blog.

Keb Mo e un personaj fabulos in America. Reprezinta acea parte a bluesului care nu s-a rupt de traditii. E inalt si slab, iar pentru cunoscatori pare o reincarnare a lui Robert Johnson. Sau macar o stafie de-a lui. Cinta in cea mai mare parte pe chitari traditionale, pe resonatoare cu burti de fier unde degetele trebuie imbracate in armuri speciale.

Ce te mai poate impinge sa cinti blues in anii nostri ? Se cinta deja de un secol si s-a spus aproape tot, cu tot arsenalul de instrumente, voci, sunete si zgomote. Si cu toate astea reintoarcerea la blues e ca vacanta de vara la bunici. Stii tot ce se poate intimpla acolo de dimineata pina seara si cu toate acestea, inca totul pare la fel de fascinant.

Pe Keb Mo l-am descoperit la un chef, intr-o iarna, cind cineva a adus albumul “Just like you”, unul dintre primele discuri ale americanului. Un disc senzational, cu citeva piese pe care le-am si rulat mai apoi pe radio ani in sir. E unul dintre discurile esentiale de blues ale anilor 90 iar revistele de specialitate l-au aclamat mereu pe Keb Mo si suflul sau in care se mai regaseste oarecum si Ben Harper.

Keb Mo cinta slide foarte bine pe chitari in mare parte din metal, are o voce care ar fi putut face cariera si in soul, pare rezervat si modest atunci cind cinta insa acestea sunt doar argumentele sale care lucreaza cel mai bine in favoarea sa. Imi amintesc ca, intr-o vara de ziua mea, mi-am facut cadou discul “The Door”. Putin diferit fata de soundul precedent, insa un disc care a conservat perfect emotia acelui timp. Ma intorc inapoi usor ascultindu-l.

Si in fine ! Scriu acum si recunosc ca datorita fascinatiei pe care i-o port lui Keb Mo mi-am luat anul trecut a nu stiu cita chitara, de data aceasta cu burta de otel, un Fender Resonator pe care atunci cind il iau in poala , asa cum spunem, simt ca incep sa comunic telepatic cu Mo. E unul dintre delirurile care imi fac atit de bine. Aveti curaj si da-ti un click pe adresa de mai jos petru a-l vedea pe Keb cintind, un cintec la care m-am incumetat si eu, o poveste prin blues despre blues. “Henry”

© 2008 Rockritic.    Muzica 2010