music

Jeff Buckley - Grace

Azi implinesc 34 de ani. De fapt i-am implinit deja de vreo 2 ore. Stau si ma intreb ce ar trebui sa fac… pentru ca mereu zilele de nastere pun o oarecare presiune asupra noastra. Este ziua din an in care fiecare incearca sa te vada altfel decit esti. Fiecare iti pune pe fata cite o masca, fiecare iti cere sa rinjesti seducator.  Imi va fi atit de greu azi pentru ca nu sint dispus sa fac nimic din toate acestea… as putea sa-mi inchid telefonul si sa stau cu fata in tavan pina dupa miezul noptii. Sau sa beau la gara. Sau sa ma predau fortelor de ordine. Am atita dezordine incit procesul verbal de constatare va fi scurt.

De ziua ta oamenii iti dau cadouri. Sau mai dureros iti dau bani. Pentru ca fiecare dintre noi avem un pret, un punct de unde nu mai putem ceda. Nu mi-am dorit ziua asta acum. Dar oricum nu e vina mea cred. Ma intorc atunci in timp. In spatii demult imblinzite de unde a fugit si frica si intristarea. Caci frica si intristare fug doar din trecut si din viitor. Acum 10 ani eram in armata. Mi s-a parut absurd. Un fel de terapie, sortita sa te faca sa te bucuri de viata imediat ce se termina tratamentul.

Am primit zilele trecute un DVD cu Jeff Buckley, “Live in Chicago”. M-am bucurat in sfirsit de un cadou zic. Jeff Buckley era pentru mine un pansament acum zece ani, si acum unsprezece daca ma gindesc bine. Cind l-am descoperit, absolut intimplator la televizor, mi s-a parut ca s-a crapat usa catre rai. Si de acolo razbateau spre mine aburii unei misterioase mintuiri.  Atunci am stiut ca sunt lucruri sfinte pe lume. Ele apar cind se mai crapa usa, cind se mai face curent. Lucrurile sfinte nu se construiesc pe santiere. Nu se pot ridica de echipe de constructori. Exista pe lume alchimii care te apropie mai mult sau mai putin de sfintenie. Insa singurul lucru pe care il cred e ca descoperirile, de orice fel se intimpla. Neanuntate.

Jeff Buckley a trait putin. Nu a ajuns la 34 de ani ca si mine. A scos un singur disc in timpul vietii si in rest din fragmente s-au mai incropit ici colo unele lucruri.  Si parca o data in plus, fuga asta a lui acolo departe si atit de repede, ii dau astazi o aura mitologica. Pentru ca rockul, ca  orice cult, are parte de mitologia lui. Si atunci un disc precum “Grace” are puteri de carte sfinta in aceasta ecuatie. Cel putin pentru mine.

Stiu ca uneori sint patetic cind scriu. Stiu ca o mai dau si cu bita in balta, asta e… un lucru am inteles insa cu siguranta dupa 34 de ani. Am inteles ca in viata asta nu am nimic de demonstrat. Va las si va invit sa-l vedeti pe Jeff Buckley :

http://www.youtube.com/watch?v=siNsgbIWhAQ

© 2007 Rockritic.    Muzica 2010