albums

“Clear the way for Johnny Barleycorn ! ” sau despre Frank Black

Parerea mea e ca Frank Black e un estetician in aceeasi masura in care este si muzician. Nu multa lume de la noi stie stie cine este, cu atit mai mult cu cit iata au trecut mai bine de 15 ani de cind supergrupul Pixies, al carui lider era, s-a dizolvat. Kurt Cobain spunea undeva ca Nirvana nu ar fi existat daca nu exista Pixies, eu zic ca multe alte lucruri nu ar fi existat deasemenea.

Spuneam mai sus ca Black e un estetician in primul rind pentru ca a dat muzicii niste forme muzicale de o frumusete misterioasa si stranie la un prim contact, insa pline de seva si idee. Ascultam uluit la inceputul anilor 90 Pixies si chiar eram convins ca descoperirea mea e esentiala si obligatorie in a intelege cu usurinta mai apoi toate celelalte.

De vreo 15 ani Franck Black cinta solo sau in trupe care ii poarta numele. A fost alaturi de „The Catholics” sau pur si simplu pe cont propriu. Nu a mai atins niciodata notorietatea pe care a avut-o cu Pixies, insa nici nu mai era importanta aceasta chestiue atita vreme cit devenise intre timp un adevarat guru.

Anul trecut a scos un dublu album intitulat „ Fast Man, Raider Man”, un disc atit de mare incit, pentru a-l intelege bine ai nevoie de multe zile de auditie. Caci cum ai putea sa te simiti in fata unei colectii de 27 de cintece, unele complet diferite, complet venite sau plecate spre alte directii. Pentru cei care vor cauta urme Pixies cautarea este zadarnica. Frank Black e melancolic si introvertit, insa plin de umor in continuare.

Stirpea asta a umorului fin il alatura pe Black lui Tom Waitts sau Lou Read. Chitarile super distorsionate de acum 20 de ani sunt inlocuite de piane si instrumente acustice. E ok zic, dar poate trebuie sa ai rabdare, caci discul nu se vrea cistigator de premii si distinctii. E mult prea intim atunci cind pluteste si mult prea rebel atunci cind intra in picaj.

Mi-a atras de la bun inceput atentia piesa „John Barleycorn”. Stiam celebra balada celtica cintata cu ceva ani in urma de Traffic sau Jethro Tull, si pentru moment am sperat sa fie o alta prelucrare. Insa nu. Acum Frank Black scrie un fel de continuare ironica a povestii medievale, John Barleycorn invie, renaste, se intoarce ca un profet. Totul e ironic evident : „ Clear the way for Johnny Barleycorn/ This is the day when surelly he will be reborn !”.

Asa la o prima auditie iti ramin in cap si piesa „Dirty Old Town”, alta celebra balada irish, sau bijuteria muzicala „The end of the summer”, o piesa rotunda si foarte interesant orchestrata. Asta la o prima auditie zic pentru ca altfel e un disc pe care poti sa-l savurezi ca pe un vin vechi transformat intre timp in cognac… fara sa-ti dauneze grav sanatatii.

© 2007 Rockritic.    Muzica 2010